Ieri s-a desfãşurat cea de-a treia şedinţã din acest an a Comisiei Consultative. Primarii au fost din nou instruiţi cum sã procedeze cu noutãţile legislative, cum sã reacţioneze în situaţii de urgenţã şi au avut ocazia de a semnala problemele din localitãţi autoritãţilor judeţene.
Pe ordinea de zi a şedinţei comisiei consultative au figurat şase puncte, primarii din judeţ fiind informaţi privind stadiul pregãtirii unitãţilor de învãţãmânt, aplicarea ordonanţei de urgenţã privind vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale, starea infracţionalã la nivelul judeţului, mãsurile privind situaţiile de urgenţã, susţinerea financiarã a producãtorilor agricoli şi implementarea programului SAPARD în judeţ.
Şcolile în pregãtire
Conform informaţiilor prezentate de inspectorul şcolar general adjunct Nicolae Neagu, reparaţiile curente şi igienizãrile sunt realizate în 75% dintre unitãţile şcolare, fiind permanent monitorizate de inspectorii şcolari coordonatori. Tot în cadrul pregãtirilor pentru noul an şcolar, pânã pe 9 septembrie vor fi încheiate acţiunile de asigurare cu personal didactic, iar pe agenda directorilor unitãţilor de învãţãmânt figureazã finalizarea anchetelor sociale pentru beneficiarii programelor de acordare de rechizite gratuite.
De asemenea, se lucreazã conform graficelor la programul privind dotarea cu mobilier şcolar şi reţele de calculatoare pentru gimnazii. “Potrivit estimãrilor, âe rechizite vor beneficia aproximativ 24.000 de elevi. În urma licitaţiei, numãrul de clase ce vor fi dotate cu mobilier ar putea creşte de la 50 la 80, în acest an fiind incluse şi grãdiniţe, iar pentru asigurarea reţelelor de calculatoare a fost stabilitã o listã cu 76 de unitãţi”, ne-a precizat Nicolae Neagu. Acesta a cerut primarilor din judeţ sprijin pentru transportul rechizitelor, asigurarea bunelor condiţii pentru programul “Laptele şi