"Noi nu suntem guvernati astazi nici de liberali si nici de democrati. Ne conduc antipesedistii. Aceasta e singura trasatura ideologica a celor doua partide si singura idee care mai uneste inca Alianta Oranj. Luptand cu PSD-ul te speli de pacate si devii moral, asa cum odinioara deveneai curat prin hagialacuri si danii. Basescu si compania nu au nimic de construit, nici macar un kilometru de autostrada" In istoria politicii, democratia mimata e o dictatura nemarturisita si atat. Uneori, din motive freudiene, dictatorii sunt timizi. Alteori, vremurile se schimba si dictaturile nu mai sunt la moda. Trebuie revopsite, cum revopsesti o pereche de pantaloni ponositi, dar de care nu te mai poti desparti. Fac parte din fiinta ta, din felul tau de a fi.
Dupa razboi, biblia dictaturii o reprezinta cartea lui Orwell, "1984" (scrisa in 1948!). Acolo, orice om pe care democratia il jeneaza si nu indrazneste sa spuna acest lucru pe sleau poate gasi un model convenabil de asezare a societatii. In lumea lui Orwell totul e economic, totul exista in stadiu suficient si atat. Nu e timp si nici loc pentru excese. Trei grupari politice fac si desfac mereu aliante, taberele se schimba mereu, dinamic, puterea ramane aceeasi. Exista un conducator clar, Fratele cel Mare, si un inamic clar, Emmanuel Goldstein, caruia televiziunea ii dedica in fiecare zi "Doua minute de ura". Atat.
Orice dictatura care se respecta are nevoie insa de legitimitate. Iar legitimitatea se obtine in doua feluri: rescrierea istoriei si definirea unui inamic, a unei primejdii de care poporul trebuie aparat. Pentru ca dictatorul, de iure sau de facto, are puterea de la popor, nu e de capul lui! Ceausescu a consumat kilometri de pelicula si paduri de hartie ca sa ne convinga de genealogia lui politica venita dinspre Burebista. A rescris istoria din cinci in cinci ani, rascoalele si insurectiile devenea
