Joi 25 august, in Sala „Liviu Rebreanu“ a Teatrului National a avut loc cea de-a XVIII-a editie a Conferintelor Cuvantul. La tema in dezbatere – „Grupul de la Paltinis: o situare in epoca“ – au participat Mircea Martin si Sorin Antohi, asezati in luminile rampei in fata unui public nu foarte numeros. De doua ori o situatie inedita: pe de o parte, a fost prima editie a conferintelor care s-a desfasurat intr-o sala de teatru, iar pe de alta parte, publicul, probabil din cauza sfirsitului de vacanta, nu a fost foarte numeros. Nu putem acuza tema de lipsa de interes, dimpotriva, ea pare a fi una de mare actualitate, chiar mai mult, un soi de punct nevralgic al disputelor intelectuale de la noi, din ultima vreme. Ea imbraca cu precadere aspectul unei certe a „tinerilor“ cu „batrinii“, asa incit o conferinta pe aceasta tema, sustinuta de profesori universitari de talia lui Mircea Martin si Sorin Antohi, promitea sa puna punctul pe i. In public se aflau – dintre reprezentantii Scolii de la Paltinis – Andrei Plesu si Sorin Vieru.

Mircea Martin a anuntat din capul locului ca expunerea sa vizeaza o situare in context literar a Jurnalului de la Paltinis al lui Gabriel Liiceanu, respectiv a Epistolarului, ingrijit de acelasi. Aceasta plasare exclusiv in plan literar a discursului sau nu va evita, cum vom vedea, controversele. Pentru ca ideea centrala afirmata de Mircea Martin este ca impactul jurnalului, cistigul sau de prestigiu s-au facut cu „armele“ literaturii. Jurnalul are o dimensiune estetica esentiala, care vine in contradictie cu ideile sustinute in el, in speta, superioritatea filozofiei in raport cu critica literara/literatura. Revenind la firul argumentatiei: aparitia neverosimila a Jurnalului in 1983 arata ca „frumosul delir“ (cu vorbele lui Cioran) al lui Noica a fost totusi posibil intr-o tara comunista. Cultura de performanta practicata in comunismul