Am citit cu profunda dezamagire observatiile critice ale dlui Petre Roman referitoare la citeva pasaje ale interviului meu acordat Observatorului cultural in nr. 23, din 4-10 august 2005. In relativ putine rinduri ele contin multe inexactitati si fantezii. Voi raspunde, punct cu punct, tuturor afirmatiilor formulate de dl Roman, insa nu in ordinea enuntarii lor.
1. Poate ca partea extraordinara a textului dlui Roman consta in negarea categorica a unui adevar, din fericire demonstrabil: anume ca d-sa a vizitat Universitatea Bucuresti impreuna cu Mihai Sora si cu subsemnatul, la invitatia noastra, in ziua de 15 iunie 1990.
„Nu domnul Cornea m-a chemat la Universitate pentru a vedea urmele trecerii minerilor, ci eu am fost cel care am decis, in dimineata zilei de 15 iunie, sa ma duc acolo in calitate de prim-ministru“ – scrie dl Roman, cu convingere, adaugind, fara sa roseasca: „Daca domnul Cornea ar fi fost cel care mi-ar fi sugerat vizita la Universitate, s-ar fi aflat alaturi de mine in acele momente. Nu s-a intimplat asa“. Dimpotriva, s-a intimplat exact asa! Dupa doua telefoane date la cabinetul d-sale, unul al lui Sora, celalalt al meu, in care n-am putut obtine legatura cu primul ministru, la o a treia incercare am reusit sa-l gasim si sa-l invitam sa viziteze Universitatea si Facultatea de Arhitectura, pentru a lua act de devastarile produse. Dl Roman a acceptat, dupa o ezitare, sa faca acest lucru, cerindu-ne doar sa asiguram o maxima discretie. Impreuna cu Sora, m-am dus la Palatul Victoria sa-l intilnim pe primul ministru, pe care l-am insotit in aceeasi limuzina pina la Universitate, intrarea Edgar Quinet. L-am condus apoi in subsolul cladirii, in incaperea in care fusesera arestati liderii studentilor, in frunte cu Marian Munteanu, unde se distingeau inca pete de singe. Am urcat apoi in marele hol al Facultatii de Litere, l-am traversat