Cu citeva zile in urma s-a incheiat cea de-a noua editie a Festivalului de jazz de la Garana (pe numele sau german – Wolfsberg). Cine vrea sa-si faca o idee despre ce inseamna turismul artistic – stiu ca pentru urechile unora notiunea poate suna ingrozitor, insa ea se refera la un fenomen important al artei zilelor noastre – ar trebui sa participe la una dintre editiile acestui festival. Desigur, mai exista in Romania actiuni de amploare cu efect turistic precum Stufstock Vama Veche (care a avut loc saptamina trecuta), Festivalul de Teatru de la Sibiu, Transilvania Film – ca sa numesc doar citeva. Trebuie remarcat insa ca toate aceste festivaluri promoveaza genuri cu mare priza la public. Jazzul e departe de a mai fi asa ceva. A reusi sa aduni intre 5 si 7 mii de oameni intr-o vale aflata la peste treizeci de kilometri de primul oras mare si la peste o suta de Timisoara si a le cere sa plateasca bilete de intrare, e o performanta.
A le propune spre auditie, trei seri la rind, un fel de muzica ce necesita atentie si o anume pregatire pentru a fi inteleasa e un gest artistic frumos, dar riscant din punct de vedere managerial. A repeta lucrul asta pe parcursul a noua editii, fara sa ai, la primele opt, un ajutor financiar substantial din partea statului, e aproape ireal intr-o tara cu capacitatea sponsoriala a Romaniei. De altfel, daca nu m-ar fi oprit timiditatea, as fi intitulat acest articol Garana – un miracol (sau poate, intr-un stil mai relaxat, Miracolul de la Wolfsberg).
- Gradul foarte ridicat de toleranta stilistica a jazzului contemporan
Exista totusi unii factori subiectivi si obiectivi – ca sa spun asa – care explica in parte succesul acestui festival. Cei subiectivi tin de atasamentul fata de muzica, perseverenta, priceperea si norocul organizatorilor. Ca factori obiectivi as semnala in primul rind gradul foarte ridicat de
