Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ortodoxie, intelectualism, intelectuali (II)

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 septembrie 2005 ·

Perioada interbelică este perioada cea mai interesantă din punctul de vedere al interacţiunii intelectual laic-Biserică. "Unde sînt şi cine sînt? - se întreabă intelectualul român sfîşiat de atracţia exercitată de Bizanţ şi Roma, de Occident şi de către Rusia, Franţa şi Germania. Cum aş putea oare concilia într-o reprezentare unificată arhaicitatea ţărănească, ce legitimează România eternă şi propria apartenenţă în mişcarea generală şi universală a modernităţii?" (Karnoouh, p. 128) Toate aceste interogaţii pe care antropologul francez le plasează la începutul unui capitol intitulat simbolic "Aspecte remanente ale arhaismului românesc", rezumă frămîntările eterne ale intelighenţiei româneşti. În acea perioadă istorică particulară, o parte însemnată speră să afle obsedantul răspuns prin şi cu ajutorul ortodoxiei . Acest lucru nu se va întîmpla însă, din cauza inexistenţei unui dialog funcţional cu Biserica Ortodoxă. Explicaţiile posibile sînt numeroase. Ortodoxia a avut dintotdeauna reacţii complexe faţă de tendiţele intelectualiste. Curentul dogmatic dominant şi reprezentanţii săi oficiali şi-au manifestat mereu reticenţa faţă de "entuziasmul" de nuanţă intelectuală în credinţă şi în spaţiul public, chiar dacă frumos ambalat în forma unui discurs pro-ortodox. Căci de nimic nu se teme mai mult Ortodoxia decît de eventuale inovaţii care pot apărea în corpul său doctrinar. În acelaşi timp, Biserica nu putea să le refuze intelectualilor laici ortodocşi măcar un sprijin simbolic, căci era evident că aceştia, aşa "deranjanţi" cum erau, aveau mai mult spirit şi mai multă ardoare "ortodoxă" decît mulţi dintre membrii clerului oficial. Atingem aici delicata problemă a "conversiunii" de natură intelectuală la credinţă. Una dintre diferenţele majore între Ortodoxie şi Catolicism este că acesta din urmă a înţeles, ca urmare a şocului provocat de Reformă şi secularizarea instituţi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 36 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 15 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum o ora
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

LIVE ORA 13:00 Naționala României își află adversarii din preliminariile CM 2026! Cine transmite tragerea la sorți, cum arată grupele

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00 și

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 55 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°