Lucrurile nu merg. Sau dacă merg, merg greu. Sau se urnesc cu întîrziere. Sau merg aiurea. De ce? De ce sîntem atît de problematici, de lenţi, de inadecvaţi? De ce, cînd ajunge la putere, Opoziţia e la fel de ineficientă ca Puterea cu care se lupta pe vremea cînd era în opoziţie? E poporul neguvernabil? E democraţia inaptă (la noi) să aducă la vîrf competenţe reale? Sîntem singurii specialişti din lume în furatul căciulii proprii? De ce nu merge nici cu Iliescu, nici cu Constantinescu şi, deocamdată, nici cu Băsescu? De ce sîntem mereu victimele unei "moşteniri grele"? Toată lumea îşi pune aceleaşi întrebări, chiar dacă livrează răspunsuri diverse. Unii vorbesc de ghinionul nostru istoric, alţii - de felurite conspiraţii planetare, alţii - de "sistemul ticăloşit", alţii - de Securitate, de lene sau de hoţie. Nu ştim răspunsul adevărat. Şi, de fapt, nici nu-l căutăm în mod autentic. Opoziţia are explicaţii partizan-propagandistice, iar Puterea zice, de regulă, că, dimpotrivă, lucrurile merg. Sau că or să meargă: imediat sau mîine sau cel tîrziu poimîine. Din cînd în cînd, avem - e drept - aerul că "ne descurcăm". Dar în realitate nu facem decît să improvizăm, să cîrpim, să salvăm aparenţele. Lucrurile nu merg. Poate că ar trebui să renunţăm la cercetarea unor cauze fundamentale şi să ne pierdem, astfel, în speculaţii fine. Poate că ar trebui s-o luăm mai de jos, de la detalii şi trivialităţi curente. În ce mă priveşte, cred, de pildă, sincer, că lucrurile ar merge mai bine dacă cetăţeanul român n-ar fi atît de priceput să transforme orice closet public într-un soi de borhot sordid. Sau dacă ar vorbi cu voce mai scăzută în cîrciumi şi pe stradă. Dacă ar da casetofonul mai încet, cînd se plimbă cu el prin pădure sau în limuzină. Lucrurile ar merge mai bine dacă am înjura mai puţin, dacă n-am mai scuipa pe jos, dacă am ceda mai graţios trecerea colegilor de trafic şi pie