Este din ce in ce mai evident ca putini dintre cei care se erijeaza in conducatorii acestei tari au altceva in comun cu functia decat interesul personal si, maximum, de grup. O imensa ipocrizie guverneaza de fapt faptele guvernantilor. Se duc sa vada ce mai fac ultimii sinistrati, cei mai recenti adica, iar dupa aceea, pac, la restaurant, ca o fi Golden nu stiu cum, ca o fi nu stiu ce terasa cu muzica. In fapt, chiar daca nu toti politicienii nostri sunt oameni de afaceri, cu alte cuvinte bisnitari umflati cu pompele tranzitiei, mentalitatea e la toti cam aceea a afaceristilor. Si anume, sa castige cat mai mult, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Ceea ce indraznesc sa pun pe hartie pare populist si chiar o fi. Dar uneori e bine sa ne intoarcem la populism, mai ales cand distanta dintre guvernanti si popor creste ingrijorator. Cei care cred ca vizitele pe la inundatii sunt semne ale apropierii politicienilor de popor se insala amarnic, nu e o noutate asta. Dupa modelul lor, au inceput sa se duca pe la inundatii de altadata, ca sa-i ajute, zice-se, si insi precum unul Becali. Toti dupa acelasi "protocol": am venit sa vad daca va faceti datoria, cum lucrati s.a.m.d. Totul atat de cusut cu ata alba, groasa, ca ti se face rusine si sa te uiti. Nici chiar un necioplit ca Becali nu mai pare natural in aceste imprejurari. Unde sunt cei care faceau donatii fara televiziune si fara declaratii de presa? Unde sa fie, in mormant sau in mintea noastra infierbantata (caci nu se stie daca au existat vreodata asemenea cetateni, in afara unui ideal biblic). Stiu ca, in afara populismului, mi se mai poate reprosa si moralismul. Intr-o "sotietate fara printipuri" parca trebuie din cand in cand sa faci macar aluzie la ele, nu de alta, dar ca sa nu se uite ca asa ceva chiar exista. In ciuda vietii politice atat de colorate de la noi din ultimul timp, cu mici ciupituri in alianta d