Plenul Camerei Deputatilor s-a reunit, ieri, in prima sedinta din legislatura septembrie-decembrie 2005. Pe ordinea de zi s-a aflat stabilirea, prin vot secret, a numarului de locuri din Biroul Permanent care revin fiecarui grup parlamentar, pe functiile de vicepresedinte, secretar si chestor, pentru actuala sesiune, potrivit protocolului incheiat la inceputul legislaturii. Aseara urma sa aiba loc si prima sedinta a Biroului Permanent, in care sa se stabileasca daca deputatii vor dezbate astazi proiectul de hotarare privind modificarea Regulamentului Camerei. Potrivit presedintelui Camerei, Adrian Nastase, in cadrul sedintei in plen, grupurile parlamentare pot reconfirma sau anunta candidatii pentru functiile de membri in cadrul Biroului Permanent al acestui for legislativ, in conformitate cu o intelegere valabila pe patru ani stabilita la inceputul acestei legislaturi. "In baza acestei intelegeri, in sedinta in plen, votam prin vot secret noua componenta a Biroului Permanent, cu exceptia presedintelui, care este ales pentru un mandat de patru ani", a precizat Adrian Nastase, citat de Mediafax.
Presedintele executiv al PSD a mentionat, totodata, ca nu crede ca formatiunea sa isi va schima reprezentantii in Biroul Permanent, aratand ca, in opinia sa, vor fi reconfirmati actualii reprezentanti ai grupului PSD in acest for. Ieri, PD a reconfirmat sustinerea pentru liderii de grupuri parlamentare si pentru democratii care detin functii in Birourile Permanente ale celor doua camere ale Parlamentului.
Potrivit presedintelui Camerei, dupa plen, noul Birou Permanent urma sa se intalneasca in prima sedinta din aceasta sesiune, pentru a lua in discutie programul de lucru si ordinea de zi pentru perioada urmatoare. Dupa ce Nastase a respins zilele trecute convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei, liderii coalitiei au declarat ca vor face tot posibilul ca, o d