"Trecutul e un dusman cu care domnul Emil Boc, de pilda, se bate de dimineata pana seara. Luni, dansul declara furios ca PSD (?) este partidul care a adus minerii. Probabil impotriva domnului Basescu, care era atunci ministru al Transporturilor, sau a actualului ministru al Transporturilor, care raspundea atunci de caile ferate pe care circulau minerii" Este interesant de observat faptul ca majoritatea covarsitoare a analistilor si ziaristilor care teoretizeaza anul acesta, indelung, "nevoia de schimbare" din PSD se situeaza explicit pe pozitii principial adverse Partidului Social-Democrat. Nu au votat niciodata cu el si nu ar vota niciodata cu el, oricate schimbari s-ar produce. Ei sunt analisti de dreapta, optiune absolut respectabila in sine. Dar care indeamna la prudenta un politician de stanga, atunci cand vine vorba despre reformele de facut in ograda acestuia. De curand, un fost comentator de fotbal, devenit editorialist la un ziar guvernamental, observa in mod independent: "⦠un PSD mai mic, dar mai curat va fi o sansa in plus pentru clasa politica romaneasca". Cata grija parinteasca! Cata generozitate intelectuala! "Small is beautiful"!
Problema reformei clasei politice romanesti in ansamblu - dar si partid cu partid - e atat de ampla, incat ar putea face obiectul unei colectii de carti. Eu o sa incerc sa atrag astazi atentia numai asupra a doua chestiuni de principiu care imi par inca prea putin bagate in seama.
In primul rand, nu cred ca, luati de valul "reformismelor", trebuie sa uitam problema-cheie a identitatii partidelor, mai ales acolo unde aceasta identitate chiar exista. Din acest punct de vedere asistam la un adevarat curent sinucigas in randul partidelor romanesti. Structuri mai mici care nu reusesc sa-si impuna o identitate, pentru ca modifica totul mereu. Sau structuri mai mari care, dupa ce ajung sa se impuna intr-un anume