Din câte ştiu, privighetorile nu se amestecă printre vrăbii, întocmai cum soprana Mariana Nicolesco nu s-ar potrivi în corul fetelor de la ,Apaca". Poeţii, ca şi privighetorile, au orgoliul singularităţii, care îi/le face să se delimiteze de lumea profană a celor fără har. Cântecul sau versul sunt cu totul altceva decât un ciripit gureş, oricât de expresiv. Nu aş fi început cu aceste fraze un comentariu la o antologie a poeziei basarabene, dacă nu mi-aş fi amintit de meditaţia orgolios-regionalistă a lui Nicolae Costenco, din 1934, la puţină vreme după Unire. Scriitorul repudia categoric ,cultura vechiului regat, cu reprezentanţii ei guralivi şi obraznici", pentru a conchide că, în România întregită, ,basarabeanul e ca o privighetoare într-o cuşcă de vrăbii".

În colecţia de antologii ,Literatura basarabeană în secolul XX", iniţiate de Editura ,Ştiinţa-Arc" din Chişinău, Nicolae Leahu realizează o antologie a poeziei basarabene. Începe cu Alexei Mateevici şi Pan Halippa, trece prin toate perioadele - interbelică, proletcultistă, neomodernistă, postmodernistă (delimitările nu sunt marcate în antologie) - şi ajunge până la poeţii cei mai tineri, debutaţi la sfârşitul secolului XX, în anii '90. Acoperă deci un secol întreg, cu toate fluctuaţiile. Un studiu introductiv al lui Nicolae Leahu explică procesul istoric al schimbărilor, politice şi estetice. Notele biobliografice ne dau informaţiile necesare despre scriitorii antologaţi. În postfaţă Alex. Ştefănescu exprimă binevoitor perspectiva receptării de la Bucureşti.

Cum fala literaturii basarabene e poezia, sunt de apreciat atât atitudinea lucidă, moderată, a lui Nicolae Leahu în prefaţă, cât şi exigenţa selecţiei, limitată la aproximativ 250 de pagini. Câteva nume sunt reprezentate numai de o poezie, cele mai multe - de două, trei sau patru poezii. Peste aceste limite sunt selectaţi cu ma