Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi este mare Pelerinaj la Manastirea Hadimbu cu ocazia sarbatorii de Sf. Maria

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 8 septembrie 2005 ·

Astazi, crestinii ortodocsi celebreaza prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a debutat la 1 septembrie: Nasterea Maicii Domnului sau Sintamaria Mica in traditia populara. Cu aceasta ocazie, Manastirea Hadimbu, va deveni loc de mare pelerinaj la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care a fost scoasa deja din biserica in cadrul unei procesiuni. In fiecare an, la aceasta manastire se aduna peste 4.000 de pelerini din toata tara care vin si se inchina la icoana facatoare de minuni si participa la hramul lacasului. Staretul Manastirii, parintele Nicodim, spune ca pentru sarbatoarea de astazi s-au pregatit pentru a primi 5.000 de pelerini si vor pune la dispozitie 350 de locuri de cazare. "La hramul de anul acesta cinstim pe Maica Domnului cu cintari, cu laude, cu slujbe de noapte, Sfintul Maslu, apoi se face agheasma. Pelerinii care vin pot sa se inchine la altarul de afara deoarece bisericuta este foarte mica, iar pregatirea pentru hram consta in oficierea slujbelor. Joi, dimineata (astazi - n.r.) se face agheasma, canoanele, Sf. Liturghie, agapa", a explicat parintele Nicodim. Calugarii de la Manastirea Hadimbu sint pregatiti si pentru evenimentele deosebite care se pot petrece in timpul sarbatorii: minunile dumnezeiesti. Parintele staret spune ca icoana Maicii Domnului savirseste in continuare minuni, in special cind se fac slujbe de noapte si la anumite sarbatori: "Dupa ce am redeschis manastirea, in 1990, s-a repetat curgerea mirului. Si nu lacrimi cum spun unii, ci un mir frumos mirositor. Anul acesta, un preot din Suceava, parintele Dumitru, a fost martor la o minune savirsita de icoana Maicii Domnului". La manastire se pastreaza chiar o evidenta cu bolnavii care s-au vindecat dupa ce s-au inchinat si au atins icoana Maicii Domnului, catastiful urmind sa consemneze si astazi eventualele minuni. Iesenii care vor sa mearga in pelerinaj la M

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 34 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 2 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 43 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 4 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°