Citesc o carte foarte, foarte dificila, care apartine unei figuri teribile a clerului nostru ortodox, preotul Ion Buga. El a scris in general mult si nici o carte de-a lui nu e conformista. Aceasta, insa, din cate imi dau seama, le bate pe toate. Scriind-o, preotul s-a simtit probabil intr-un fel de Armaghedon conducand precum Arhanghelul Mihail ostile gandurilor si simtirilor sale impotriva Satanei. Si cine este Satana? Nimeni altul decat sistemul ierarhic al Bisericii Ortodoxe Romane. Rugati-va pentru fratele Teoctist, asa se intituleaza cartea, iar Intai Statatorul este tratat nemilos. Si alti episcopi sunt pusi la zid. De fapt, parintele Buga are ce are cu functia de arhiereu. La un moment dat afirma transant: unde e ierarhie s-a terminat cu preotia. In opinia lui, ierarhia nu are nici o legatura cu harul. Arhiereul nu este un mai mare al preotilor prin faptul ca ar avea mai mult har decat acestia, ci reprezinta o functie pur administrativa. La noi insa, ca si in alte parti, mai ales in catolicism unde Papa ca arhiepiscop al Romei si-a atribuit de-a lungul timpului niste calitati si merite nefiresti, episcopii si-au luat-o, cum se spune, in cap si uita de fapt cine sunt. Nu am competenta sa discut asemenea lucruri. Stilistic judecand, cartea are si pagini scrise cu un pathos eminent, dar si pagini care din cauza excesivei incrancenari scartaie. Totusi aici nu e literatura. Avem de-a face cu un jurnal inflamat, cu o lupta aproape fizica, corp la corp, pe care autorul jurnalului il duce cu cei care l-au nedreptatit si care in acelasi timp paraziteaza Biserica. De aici pleaca natura ei unicat intr-un spatiu de regula conformist, care nu ridica probleme. Ceea ce m-a surprins insa si nu inceteaza sa ma surprinda este cumva invecinarea cu protestantismul. Parintele Buga este un ortodox convins, care nu de putine ori a tunat si a fulgerat impotriva infiltratiilor exte