Evenimentele noastre interne - schimbul de replici dintre politicieni, lansarea de platforme politice, remanierile, strategiile de tot felul, schimbarea presedintilor celor doua Camere, consideratiile unui fost sef de stat - palesc in fata fenomenelor apocaliptice ce amintesc de sfarsitul lumii, de neputinta in fata stihiilor naturii. Precipitatii-record, inundatii, taifunuri, uragane, cutremure. Stim bine, si Romania a gustat amarul revarsarilor de ape in aceasta vara. Tragediile umane de amploare, pierderile de vieti omenesti si materiale produc o puternica emotie, dar revenirea la situatia normala nu se face prin declaratii belicoase atunci cand apa (Romania, Bulgaria, Bavaria, Austria, Elvetia, Cehia, Franta, China, Japonia) sau focul (Portugalia, Spania) se dovedesc mai puternice decat oamenii. In loc sa li se franga inima pentru vatamarile, durerea, suferinta si intristarea de peste ocean, se trezesc si analisti de-ai nostri (cam aceiasi care clampaneau si la inundatiile din Romania) sa invoce slabiciunile dovedite de autoritatile SUA, ba au infierat societatea americana si deficitele ei. Sa zicem ca respectivul comentator ar fi primarul din New Orleans. Cum ar fi actionat analistul roman impotriva uraganului Katrina, care s-a transformat intr-o adevarata catastrofa? E usor sa afirmi ca statul este inapt sa combata calamitatile naturale. Cum? Doar sa inventezi marea fara valuri. Tarile Europei au trait si ele devastari in aceasta vara capricioasa, din cauza inundatiilor si de aceea apocalipsa Katrina a fost perceputa la dimensiuni realiste. In Alabama, Louisiana si Mississippi - pana la brau in durere - se fac mari eforturi de ajutorare. N-a fost o reactie lenta la dezastru. Mai intai cauti supravietuitorii, lasi apele sa se retraga si apoi incepi reconstructia. Chiar si o tara cu resursele Americii este neputincioasa in fata naturii dezlantuite, este de