La inceput, satul global era unul de-a dreptul patriarhal: casele n-aveau garduri, oamenii nu domesticisera nici macar un caine, iar pe ulitele intunecate n-aveai nici o spaima sa mergi - la orice ora din noapte.
Era cam prin 1995, deci. Satul de care va vorbesc e Internetul, candva o asezare linistita, cu oameni cu studii superioare, convingeri pacifiste si intentii umanitare. Cei mai multi credeau ca satul lor va ramane vesnic asa: un depozit cu autoservire, in care omenirea sa-si tina, imprudent de deschise, toate cunostintele. Cativa, o mana de oameni adunati la birtul din sat, tinut de un oarecare Yahoo, vorbeau in soapta despre banii care s-ar putea face din turism intr-un asemenea loc. Cine sa-i auda? Pe strazi treceau zdroncanind carute, incarcate cu primitivele protocoale HTML, prima versiune. Virusii nu provocau decat o raceala, la care se recomanda ceaiul de format C: - un leac babesc.
Dati pe repede inainte zece ani. Satul planetar e acum o metropola mai poluata ca Mexico City, mai plina de sarma ghimpata decat Coreea de Nord si mai periculoasa decat Haiti in timpul unei (traditiona-le) lovituri de stat. Pe strazile satului de altadata alearga limuzine Broadband, in care tinerii miliardari si acolitii lor isi fac planuri cum sa ne mai tina inca o ora pe zi din viata in fata ecranului. Pe la colturi se ascund banditi inarmati pana in dinti cu mitraliere cu virusi si viermi informatici. Si e tot mai greu sa mai mergi pe jos fara un firewall solid.
Altfel spus, Internetul a reusit sa replice - si sa amplifice - tot ce avem mai bun si mai rau in lumea reala. Cel mai bine i-a iesit in materie de riscuri. In 1995, atacurile informatice au costat abia 500 de milioane de dolari (conform datelor lui David Perry de la Trend Micro, adus la Bucuresti de Sentinet, o divizie a Gecad). Astazi, pierderile se apropie de 17 mi-liarde. Cam o patrime din pr
