As fi vrut sa scriu de data asta despre ceea ce s-a-ntamplat la revista Viata romaneasca, despre acuzatia de antisemitism adusa lui Paul Goma, despre destituirea lui Liviu Ioan Stoiciu, cu toate implicatiile afacerii asteia specioase. Pe de-o parte, insa, nu cred ca intereseaza prea multa lume, iar pe de alta, mi-e pur si simplu lehamite.
Daca vrei sa scrii critic despre ce se-ntampla azi cu scriitorimea romana e ca si cand ai vari, de bunavoie, mana intr-un viespar. Va fi singura ocazie cand ii vei vedea pe toti coalizati si hotarati sa te termine.
In ultimii ani, prima mea grija a fost sa ma retrag din aceasta lume bantuita de razboaie tribale (pe cat de derizorii, pe atat de sangeroase) si apoi sa tac din gura, sa-mi suspend judecatile, sa nu starnesc asupra mea roirea furioasa de care am avut de-atatea ori parte. Fireste, toata strategia mea n-a dus la nimic: izolarea mi-a fost socotita orgoliu, iar tacerea – duplicitate.
N-am scapat de resentimentele lumii scriitoricesti, ba chiar dimpotriva. Dar macar am acum mult mai mult confort sufletesc.
Asa ca voi scrie despre "al doilea cel mai bun" subiect, asa cum Shakespeare i-a lasat prin testament sotiei lui "al doilea cel mai bun" pat din casa. E vorba despre ce se-ntampla la ora asta in Radio. Cum stiti foarte bine, PSD isi pusese sefi obedienti politic la ambele institutii-mamut, Radioul si Televiziunea de stat.
La Televiziune era Valentin Nicolau, care nici nu s-a asezat bine in scaun, ca si-a si ecranizat propriile piese, o colectie fascinanta de vulgaritati varate pe gatul publicului nevinovat. Dar macar despre Nicolau se poate spune ceva, chiar si de rau. Dimpotriva, nimeni n-a stiut vreodata ce-i cu acest Seuleanu de la Radio, din ce haos s-a ivit ca sa se-ntoarca iarasi in haos.
Cred ca, de fapt, personajul nici n-a existat (sau a fost do
