O chestiune asupra careia se pastreaza o tacere desavarsita este eroarea lui Iuliu Maniu de a considera si trata Biserica greco- catolica drept biserica de partid. O alta chestiune asupra careia se pastreaza o tacere desavarsita o reprezinta eroarea lui Iuliu Maniu de a considera si trata Biserica greco-catolica drept Biserica de partid. Cu toate ca nu toti inaltii prelati si enoriasii acestui cult erau taranisti fanatici si acceptau sa li se aplice acest tratament. Cert este ca imixtiunile politicului in afacerile bisericesti, in cazul la care ne referim, s-au rasfrant negativ asupra tuturor cultelor cu statut legal din cuprinderea Romaniei. Si asta intr-un rastimp dintre cele mai tulburi.
Faptul ca si comunistii presau sa-si anexeze sufragiile tuturor cultelor, fara distinctie si menajamente, nu se poate constitui intr-o scuza pentru actiunea si mentalitatea din epoca a manistilor. Dimpotriva, procedurile lor au dat apa la moara extremei stangi si au slabit rezistenta intregului front religios si la abuzurile, dar si la cantecul de sirena al sistemului totalitar de guvernamant, in curs de instalare in tara.
UNIREA IMPOSIBILA. Culmea!, in problema spinoasa a contopirii ortodocsilor cu unitii, taranistii au fost cei ce i-au alimentat pe comunisti cu idei. Nu mult dupa 23 august 1944, la 18 decembrie, acelasi an, Siguranta constata ca "in cercurile intelectuale ale Partidului National Taranesc se discuta unirea ortodocsilor cu greco-catolicii, in cadrul aceleiasi Patriarhii romane, care sa-si pastreze ritualul ei specific, dar sa fie pusa sub autoritatea bisericii catolice". In acelasi context, se invoca "necesitatea unei protectii a puterilor occidentale", precum si "nevoia de a scapa de influente rasaritene, in special de aceea a bisericii pravoslavnice ortodoxe rusesti, care se manifesta sub scutul comunismului". Evident, optica respectivilor inte
