Motto: „Nici o natie din lume nu ne intrece in arta de a deduce orice poftim, in cea mai frumoasa ordine, din citeva definitii de cuvinte.“ (Lessing)
- Un prozator in mai multe feluri de lectura
In opera lui Alexandru Odobescu regasim in sinteza tot ceea ce veacul al XIX-lea a dat in materie de inovatie literara, atitudine social-politica, mister autobiografic.
Creatia lui Odobescu s-ar putea inscrie sub zodia alexandrinismului1 si sub cea a modernismului, sub semnul Memoriei2 – personala sau colectiva – si sub cel al istoriei, deopotriva marcata de clasicism si de romantism, intr-o epoca in care, oricum, dominantele erau arderea etapelor si sincretismul curentelor.
Nu voi insista aici pe ceea ce s-a spus deja si pe interpretarile care s-au dat operei pina acum. Odobescu este un scriitor modern, care propune nu doar mentalitati noi, ci si forme noi, asimilind si, in acelasi timp, distantindu-se de modele timpului; el este un hermeneut in nuce, preocupat de ceea ce au creat altii inaintea lui, dar si de ceea ce poate constitui un model de perceptie, de traire, de interpretare si de redare a experientei estetice personale. Este demn de semnalat, pe de alta parte, caracterul alegoric al discursului din Pseudokinegetikos, la care se adauga un cod ludic, in maniera contemporanilor.
- De ce eseu?
Socotit de Tudor Vianu3 cel dintii eseu din literatura romana, Pseudokinegetikos este – ca, de altfel, intreaga opera odobesciana – o provocare pentru literatura romana. De la nuvelele Mihnea-Voda cel Rau si Doamna Chiajna, prin care transpare adevarul istoricilor romani ca istoria este magistra vitae, la literatura de calatorie – prilej de a mai apela o data la valoarea morala a inaintasilor (ca in Citeva ore la Snagov), ascunsa in fiecare peisaj descoperit si descris cu o frenezie demna de resursele moderne ale literaturii
