N-ai cum, asta e clar. E cea mai mare pierdere de care se face vinovat progresul - nu ne-a luat doar zaţul de ghicit, ci şi o meserie, un sprijin în viaţă şi chiar un motiv plauzibil să mai pierdem jumătate de oră pe zi. Ghicitorii amatori, cîndva cu zecile de mii, s-au pierdut, amărîţi, în mulţime. Puterile lor magice s-au transferat cumva starurilor TV numite şi analişti politici (şi care parcă nici nu se descurcă aşa bine cu previziunile). Cafeaua, da, e parcă mai bună - dar ce valoare spirituală mai are? Nici nu mai contează, odată ce merge în pas cu vremurile astea materialiste şi-şi creşte în fiecare zi valoarea financiară. Cafeaua, în caz că n-aţi observat cu atenţie, a ajuns, în locurile cu ştaif, să coste cît o friptură în restaurante mai modeste. Cîndva un desert, e acum un prilej de etalare a toaletelor casual, de dimineaţă, în cafenelele de pe Dorobanţi. Acolo unde brandul Illy de pe ceaşcă se asortează discret cu şalul Dior de la gîtul doamnei şi cu ceasul Panerai de la mîna domnului. Ambii, executives în publicitate, în caz că n-aţi sesizat deja. În România sînt deja cîteva lanţuri de cafenele care lucrează în franciză. Gazetarii speculează intrarea pe piaţă a gigantului Starbucks, compania care i-a fraierit pe americanii care luau cafeaua cu 25 de cenţi să se bucure mai tare de ea la 5 dolari. Momentul e bun: românii sînt gata să dea oricît să scape de complexele provinciale, chiar şi o 150 de mii pe o ceaşcă. Tendinţele pe piaţa noastră sînt oricum de aliniere la mofturile occidentale. Ce ziceţi de o macchiato freddo, semi-decaf? Dar de un latte ? Obişnuiţi-vă cu vorbele astea, o să le tot folosiţi în următorul deceniu, dacă vreţi să rămîneţi la suprafaţa vieţii sociale... Cafeaua ca produs de lux e mai degrabă o lecţie de branding. Prima regulă: uită produsul, descoperă experienţa! Să bei o cafea nu mai e doar introducerea în organism a unei cantităţ