Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epistolar prefectural (II)

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 20 septembrie 2005 ·

N-am terminat cu dumneavoastra, domnule prefect Radu Prisacaru. Dupa cum n-am оncetat a ma оntreba cum poate un om tanar, care la numirea оn functie ne promitea altceva – mai ales ca este, nominal, un liberal – sa se faca martorul unor elucubratii dezvoltate оn 10 pagini, anonim, de o minte bolnava. Se spune, domnule prefect, ca оn primele secole crestine, cei care marturiseau credinta оn singurul zeu ce li se revelase, prin Fiul sau, acceptau sa se sacrifice. Pastrand proportiile, pot crede ca si dumneavoastra v-ati sacrificat. Оnsa ati facut-o fara vreo finalitate, domnule prefect. Si-am sa va spun de ce, dumneavoastra si mentorilor dumneavoastra "spirituali" si "politici", adica Al lui Niculescu si Al Lui Fenechiu: pentru ca, istoric si generational vorbind, la "Petre Andrei" timpul curge (ca vrea sau nu vrea individul acela ce оngaima c-ar fi rector), оn favoarea tinerilor. La fel se оntampla, din fericire, si оn tara asta, chiar daca nu pe termen scurt. Pentru tinerii din generatia pe care n-o reprezentati, nici unul ca dumneavoastra si nici unul ca Ponta sau mai stiu eu care, pentru ca sunteti facuti dupa chipul si asemanarea batranilor care v-au creat, timpul are rabdare, domnule prefect. Stiu ca оn anonima pe baza careia ati pus pe drumuri Garda Financiara si, mai nou, Corpul de Control al Primului Ministru, apar ca membru al unui "grup mafiot". Chiar rad, rad оn hohote, desi ar fi cazul sa plang, domnule prefect. Iar dumneavoastra sunteti оn cazul оn care chiar riscati sa va ratati cariera politica. Va astept, pe dumneavoastra si Garda Financiara, si Corpul de Control al Premierului, si orice comisariat din galaxie (poate de pe Marte, sau din centrul Pamantului, domnule prefect), sa-mi dati "pe bune" statutul de "mafiot", fie si pentru simplul motiv ca-mi place оnca Marlon Brando. Va invit chiar sa-mi ridicati frigiderul, televizoru

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 20 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 32 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°