Secretomania tesuta de cei care, de cateva zile incoace, se straduiesc sa puna in scena privatizarea CNM Petromin a dat nastere la noi comentarii si suspiciuni. Desi in pragul falimentului, Petromin continua sa incinga spiritele, semn ca ar mai fi ceva de muls. Chiar daca se spune ca se afla cu un picior in groapa, Petromin este "muribundul" la capataiul caruia se inghesuie diversi afaceristi si armatori autohtoni. Acum, in mod surprinzator, trecutul dureros al acestei companii, candva un nume de referinta pentru imaginea flotei Romaniei in lume, nu pare sa mai intereseze pe nimeni! Unii dintre cei acuzati ca au pus flota pe butuci scufundand Petromin s-au intors, cum se spune, la locul crimei. Sunt dezinvolti, ingamfati, peste masura de obraznici si razbunatori. Daca indrazneste cineva sa le faca vreun repros, este pus la punct cu degetul aratator indreptat spre Cotroceni! Petromin, ca si portul Constanta, a fost ravnit, dupa castigarea alegerilor de catre Alianta D.A., de gruparea LM a Partidului Democrat, un fel de manusa de fier a presedintelui Basescu la Constanta. Initial, dupa negocieri, Administratia Porturilor Maritime a revenit liberalilor, motiv pentru care Puiu Hasotti, liderul de atunci al PNL Constanta, a dat verde pentru formarea echipei de conducere. Pedistii constanteni au reactionat insa extrem de dur, si-au pus poalele in cap si au sarit la gatul aliatilor. "Mai bine imi tai o mana decat sa luati voi portul!", racnea ca un apucat deputatul Laurentiu Mironescu! Politicieni cu stofa, liberalii lui Hasotti s-au dat cu eleganta la o parte ca sa faca loc aliatilor flamanzi, mai ales ca Traian Basescu lasase sa se inteleaga ca functiile de conducere de la nivelul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime vor fi impartite echitabil intre PD si PNL. Aiurea, te pui cu pedistii care cred ca au mostenit portul din tata-n fiu?! Povestea s-a repetat