Chiar inainte de debarcarea de la putere a maresalului Ion Antonescu, englezii incepusera sa nutreasca o convingere nu prea magulitoare pentru cel care se considera liderul principalei forte politice a natiunii: Iuliu Maniu nu prea stia ce vrea. DOCUMENT Chiar inainte de debarcarea de la putere a maresalului Ion Antonescu, englezii incepusera sa nutreasca o convingere nu prea magulitoare pentru cel care se considera liderul principalei forte politice a natiunii: Iuliu Maniu nu prea stia ce vrea. In toti anii razboiului se jucase cu ei de-a soarecele si pisica. Nu doar o data, comunicase serviciilor Londrei ca era nevoie de el in strainatate, in fruntea unui guvern romanesc in exil. Insa atunci cand englezii il invitau, in sfarsit, la Cairo, sub diverse pretexte, refuza sa plece din tara. Iar intimilor sai le spunea ca nu era cazul sa lase opozitia din Romania fara conducator.

Serviciul Special de Informatii semnalase si cazuri cand liderul taranistilor ii mintea copios pe cei din staff-ul de conducere al partidului sau, lasandu-i sa se imbete cu apa rece. De pilda, dupa debarcarea aliatilor anglo-saxoni in sudul Italiei, si-a asigurat anturajul ca generalul englez Alexander avea misiunea sa urce cu corpul sau de armata pe cizma peninsulara, s-o taie prin Iugoslavia si sa descinda la Bucuresti, spre a instala la conducerea Romaniei un guvern national-taranesc. Si a fost crezut, de vreme ce toata lumea stia ca Iuliu Maniu se afla in contacte permanente prin radio cu serviciile aliatilor din Mediterana orientala.

Semnalarile de aceasta factura nu pot fi eludate, pentru ca SSI nu se hranea din inventii si din minciuni, cum o va face Securitatea in anii ’50. Dureros este faptul ca, fata de propriul partid, Iuliu Maniu a practicat si minciuna prin omisiune. In noiembrie 1944, dupa ce a aflat de la Misiunea Americana despre intelegerea perfectata intre Ch