Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negustorul de taine

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 24 septembrie 2005 ·

Nimeni nu stia ce invartea. Se spunea c-ar fi fost spion si chiar stab in nu stiu ce afacere cu armament.

Dar daca era intr-adevar agent ori numai un smecher, caruia ii placea s-o faca pe misteriosul, greu de zis. Unii garantau ca lucrase in laboratoarele unei fabrici de munitie. Si ca insusi acest fapt era de ajuns ca sa te indemne la prudenta. Ca toti grasii insa, era serviabil si nu parea sa-si dea seama de stinghereala celor pe care-i vizita.

"Spion ala cu burta - se mirau oamenii - spionii sunt altfel?!" Totusi, cat era el de obez, de bonom si de nesimtit, in 1990, cand a inceput haosul si cand din uzinele Armatei a inceput sa se fure fara pic de rusine, a fugit din tara cu toata documentatia unui obuz ravnit se pare de rusi, dar si de altii si s-a dus sa-l vanda in Franta sau in Anglia. Dar unde anume si ce era adevarat din povestile care-l urmareau peste tot, pe unde hoinarea si se ascundea, iarasi nu stia nimeni. Ulterior, s-a aflat ca asta chiar facea, contacta oficine guvernamentale, ca sa-si vanda obuzul ori poate si alte secrete militare si fiindca nu cunostea regulile jocului sau i se adresa cui nu trebuia, era haituit prin toata Europa.

In final, la mai putin de un an de cand hotarase sa-si schimbe viata si sa se imbogateasca, viata i s-a schimbat. A fost ridicat de pe strada de nu se stie cine si trimis intr-un lagar pentru esticii dubiosi, unde timp de trei ani a indurat o foame cumplita si a scris sute de memorii. La inceput, memorii mincinoase. Dar dupa ce s-a convins ca putea sa doarma linistit, pentru ca nu era nici un ucigas pe urmele lui, a devenit mai sincer. Pana si preotului de la o biserica romaneasca din New York i s-a marturisit ca-i spion, anexand la scrisoare si cateva hartii privitoare la obuzul furat din Romania. Coincidenta sau nu, exact la o zi dupa ce a primit confirmarea postala ca misiva sa ajunsese in America, a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Mega-scandal la Kiev chiar înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia Ucrainei. Un lider demisionează și acuză guvernul că i-a pus beţe în roate

Ziare.com acum 43 minute
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 4 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum o ora
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum o ora
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 3 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°