In cuprinsul timpului au circulat diverse versiuni, provenite din zvonuri si presupuse convorbiri "de taina", despre decizia constructiei Canalului Dunare-Marea Neagra. Daca toate prezentau acelasi punct de vedere privind initiatorul ei, asupra mobilurilor care il determinasera pe Stalin sa impuna aceasta constructie, insusi Gheorghiu-Dej murise fara sa le cunoasca.
Dupa cum este stiut, una dintre sursele de documentare ale istoriei contemporane o constituie amintirile "martorilor privilegiati". Fie prin participarea la anumite evenimente, fie prin apropierea fata de anumite personaje, acestia inlesnesc accesul la culisele si mecanismele faptului istoric.
"MARTOR PRIVILEGIAT". Cum in arhive nu exista nici un inscris care sa contina decizia argumentata a constructiei Canalului Dunare-Marea Neagra, sursa prima in culisele deciziei prezentate ca apartinandu-i lui Gheorghiu-Dej o constituie amintirile lui Paul Sfetcu, cel care-a fost timp de 13 ani in anticamera liderului comunist ca ajutor si mai apoi sef de cabinet.
Relatand una dintre discutiile purtate cu seful sau, Paul Sfetcu scrie ca, dupa propriile-i marturisiri, Gheorghiu-Dej a fost foarte surprins de decizia lui Stalin. Momentul este plasat dupa nationalizarea din iunie 1948, cand in fruntea unei delegatii de partid si de stat Dej se deplaseaza la Moscova pentru "a pune bazele unei cooperari economice". Ca si cum Stalin n-ar fi auzit raportul liderului comunist roman despre potentialul economiei romanesti si dezvoltarea schimburilor economice cu Uniunea Sovietica, Stalin a deviat discutia.
RELATAREA LUI DEJ, repovestita, este aceasta: "Stalin, ca si cand n-ar fi auzit ce-am spus, a intrebat: - Are cunostinta conducerea Romaniei de un proiect intocmit de englezi, pe la inceputul secolului XX, pentru construirea unui canal navigabil intre Dunare si Marea Neagra?
Am ramas inmarmurit s