Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traseele pe care vor circula autobuzele noi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 28 septembrie 2005 ·

Iesenii s-ar putea plimba cu autobuzele noi chiar din aceasta toamna. Potrivit declaratiilor date de Neculai Abalasei, directorul Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi, primele zece autobuze de tip MAZ ar putea ajunge la Iasi in luna octombrie. "Furnizorii asteapta contractele semnate. Dupa cate stiu, producatorii au deja pe stoc cateva autobuze, astfel ca nu este exclus sa primim primele 10 sau chiar 20 de unitati in luna octombrie", a aratat Neculai Abalasei.

Primele autobuze vor fi introduse pe actualul traseu 41 de troleibuz (CUG-Copou), pe traseul 28 (Piata Alexandru cel Bun-Piata Mihai Eminescu) si pe traseul 30 (Canta-Bucium). Abalasei a mai tinut sa precizeze ca, inainte de introducerea autobuzelor la strada, operatorii privati de maxi-taxi trebuie eliminati de pe traseele care coincid cu cele ale RATP. Conform calculelor facute de reprezentantii Regiei, fiecare autobuz nou ar trebui sa duca in medie 66 de pasageri la fiecare cursa, pentru a putea fi acoperite ratele de leasing. Desi difera de la o luna la alta, ratele pentru cele 50 de autobuze noi vor avea o valoare medie de aproximativ 130 mii Euro. Contractul de leasing va fi incheiat pe o perioada de sase ani, cu o perioada de gratie de sase luni, astfel ca prima rata va fi platita cel mai devreme in luna martie. Totusi, RATP va trebui sa plateasca la semnarea contractelor cuantumul taxelor de operare pentru unitatea bancara care finanteaza leasingul.

Cristian MATASA

Iesenii s-ar putea plimba cu autobuzele noi chiar din aceasta toamna. Potrivit declaratiilor date de Neculai Abalasei, directorul Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi, primele zece autobuze de tip MAZ ar putea ajunge la Iasi in luna octombrie. "Furnizorii asteapta contractele semnate. Dupa cate stiu, producatorii au deja pe stoc cateva autobuze, astfel ca nu este exclus sa primim primele 10 sau

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 16 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 12 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°