O vorba care a facut cariera in politica romaneasca de dupa 1990 este: "Numai boul e consecvent". Intr-o tara in care exista politicieni care isi incep mandatele de alesi locali sau de parlamentari ca membri ai unui partid de dreapta si le sfarsesc ca adversari ai dreptei, in interiorul unui partid de stanga (ori, daca preferati, viceversa), este firesc sa te intrebi ce inseamna consecventa in politica? Mai mult decat atat, este cazul sa te intrebi ce se petrece in mintea acelui politician care, la un moment dat, ajunge sa-si paraseasca partenerii de drum, sa denunte cu seninatate ideile pe care le-a promovat, in numele altora pe care le-a combatut, ori sa-si injure fostii colegi in conferinte de presa sau in talk-show-uri de mare audienta?

Din punctul meu de vedere, un politician care a reusit sa castige voturile electoratului are datoria sa fie fidel intereselor celor care au investit in el speranta si incredere si sa fie consecvent propriilor sale principii enuntate in timpul campaniei electorale. Un politician liberal spunea intr-o carte ca, in calitate de om politic, a fost fidel doar intereselor Romaniei si ale partidului sau. Restul, politicile de aliante, intelegerile conjuncturale si relatiile cu diverse grupuri politice, nu a fost decat niste contracte pe care le-a respectat atata vreme cat ele au fost valabile, dar pe care le-a denuntat fara remuscari in momentul in care a simtit ca nu mai corespund interesului Romaniei si/sau ale PNL. Din punctul sau de vedere, despartirea de un aliat ale carui actiuni politice erau impotriva intereselor Romaniei (prioritati economice gresite, politici sociale defectuoase, o politica de cadre dubioasa) sau ale PNL (intr-o eventuala alianta relatiile impuse de parteneri nu erau tocmai principiale) nu constituia o tradare. Si avea perfecta dreptate.

Ce te faci insa atunci cand ai sentimentul ca politica pr