Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: 100-150 euro/camera la bursa neagra

Publicat in Romania Libera, joi 29 septembrie 2005 ·

In Cluj-Napoca universitatile par nepregatite pentru afluxul de tineri, pentru ca unele camine studentesti se afla in renovare. Astfel, in trei locatii ale Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) si intr-un camin al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) nu era apa calda, desi in camere erau cazati studentii care aveau restante in sesiunea din toamna. Aceste spatii de cazare ar urma sa fie dotate cu o centrala termica noua. Conducerea UMF a declarat ca investitia se ridica la suma 2,5 miliarde lei. Un procent de 80 la suta din studentii de la UMF vor primi locuri in camine, sustine rectorul Marius Bojita. Insa o parte din locurile de cazare vor fi vandute pe bursa neagra. Potrivit zvonurilor, pentru o camera de camin se plateste intre 100 si 150 de euro la bursa neagra. Universitatea "Babes-Bolyai" are 5.500 de locuri de cazare pentru 45.000 de studenti, masteranzi si doctoranzi. Unul dintre caminele universitatii a intrat in renovare, iar lucrarile vor dura cateva luni. Un alt camin se afla in constructie de cativa ani, iar lucrarile nu vor fi terminate prea curand. Cum chiriile in Cluj-Napoca sunt mari, studentii spera sa primeasca un loc in camin. Insa pretul unei garsoniere este in medie de 150 de euro, iar regia de camin este de 700.000 intr-o camera cu cinci paturi. Lucrurile iau insa, alta intorsatura cand vine vorba de cazarea in caminele A din Hasdeu. Aici regia e ceva mai piperata, adica 1,4 milioane de lei pentru cazare, plus obligatia de a cumpara bonuri de masa in valoare de 700.000 lei. Insa, daca nu primeste loc in A-uri, studentul cauta intermediari si, contra sumei de 500-600 de euro, poate cumpara un loc. Locuri in fostele cazarmi Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca are circa 10.000 de studenti si noua facultati. Desi si aceasta universitate are taxe ridicate, totusi cei care studiaza aici au mai multe facilitat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, înfrângere cu Belgia la Euro-2024: Drăguş – Ne-am ridicat la nivelul meciului. Puteam să egalăm

News.ro acum 14 minute
Denis Drăguş a declarat, sâmbătă seară, după meciul României cu Belgia, scor 0-2, de la Euro 2024, că el şi colegii săi s-au ridicat la nivelul jocului, deşi au înfruntat jucători “de o calitate incredibilă”. Am intrat un pic mai greu în meci. Dar a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 4 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 3 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 6 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°