Mesajul a fost trimis. Multumesc!

40% din studenti, nevoiti sa-si caute gazda

Publicat in Romania Libera, joi 29 septembrie 2005 ·

Pe la toate facultatile din Bucuresti, dar si in cele din tara, ultimele doua, trei zile din septembrie sunt mai agitate ca de obicei. Ceea ce este firesc, avand in vedere ca incepe noul an universitar. Personalul face ultimele retusuri prin caminele studentesti si sediile facultatilor, iar studentii din provincie au inceput deja sa-si faca aparitia. Cu fel de fel de bagaje dupa ei, studentii fac cozi pe la facultati si administratiile caminelor ca sa se cazeze. Anul universitar 2005-2006 nu aduce mai nimic nou in materie de cazari, numarul cererilor fiind in continuare peste cel al locurilor. Concret, la nivelul intregii tari, pentru cele aproximativ 102.000 locuri de cazare s-au depus peste 167.000 de cereri, ceea ce inseamna ca aproape 40 % din studenti vor fi nevoiti sa-si caute gazda. Nici in Capitala situatia nu este mai roza, in sensul ca la marile universitati numarul cererilor il depaseste cu mult pe cel al locurilor de cazare. La Academia de Studii Economice Bucuresti, de exemplu, pentru cele 5.890 de locuri s-au depus 10.150 de cereri, ceea ce inseamna cam 1,7 pe un loc, deci concurenta si la cazare, nu doar la admitere. Nici Universitatea Bucuresti nu sta mai bine, gradul de acoperire a solicitarilor fiind in jur de 60%, in timp ce la Universitatea Politehnica Bucuresti va ajunge la aproape 80%. Foarte bine insa la raportul loc-cerere stau Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - 2.200 locuri si 2.350 de cereri, Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" - 95% din solicitanti au primit un loc in camin, Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport - 250 locuri si 282 cereri etc. Pe la facultati si in camine agitatia a inceput sa fie ieri pe la orele pranzului, cand a crescut numarul studentilor sositi sa se cazeze, iar pe culoare s-au format adevarati munti de bagaje. La Caminul Mihail Kogalniceanu al Universitatii Bucuresti, la o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°