„Ploua, ploua, ploua,/ vreme de betie,/ doarme si hangiul,/ ce melancolie ...“, nu mai stiu daca versurile lui Bacovia mai pot atinge lumea de azi care priveste neincetat la televizor si refuza fascinantul univers al cartilor sau al naturii. Daca Bill Gates si-a propus sa desfiinteze hirtia – si se pare ca ar putea avea sorti de izbinda din moment ce veniturile sale cresc an de an si Forbes anunta, via BBC, ca ramine pe primul loc ca „bogatanul“ celmai-celmai al lumii –, asta nu inseamna ca nu mai exista si destui, chiar daca dintre ceimai „sarantoci“, care sa nu cedeze acestor cintece de lebada. Adevarat, tentante si ispititoare, dar si inselatoare, la o analiza mai profunda. Caci – urit cuvint! – ce vibreaza dincolo de epidermicul evenimentelor inlantuite in dramaticul cotidian nu ne poate vaduvi de accesul la „corola de minuni a lumii“ ce se ascunde uneori „vederii noastre“.
Prea ne-au coplesit imaginile teribile cu inundatiile, ca sa nu ne traverseze cumva si ginduri mai putin zglobii. Festivalul Cerbul de Aur din acest an s-a bucurat de numeroase prezente onorabile. Joe Cocker, invitatul cel mai faimos, ramine un mare rocker si pop-singer, cu vocea lui de „Tamiioasa de Bohotin“ – altminteri prietenul nostru de bacovianisme nu bea decit „Ballentine-12 years old“ –, song-urile lui amar-sentimentale interpretate cu aceeasi emotie frustrat-revoltata pot misca multe inimi, nu doar pe cele ale bunicelor ce zimbesc si se bitiie ascultind bovaric in fata cuptorului, pina se face budinca, beatlesianul When I’m sixty-four, in timp ce sotii citesc in sufragerie The Times sau privesc nervosi la derbiul Chelsea-Liverpool. Prezenta lui Joe Cocker, lasati-ma sa fiu sentimentala precum Radu Cosasu lucid, mi-a amintit de absenta lui Jimmy Hendrix, de la a carui moarte s-au implinit 35 de ani si caruia regizorul Leon Ichaso ii dedica o excelenta pelicula. Marele chi