Grupul suedez de articole vestimentare H&M (Hennes & Mauritz) a raportat o crestere usoara a profitului net pe al doilea trimestru al acestui an (1 iunie - 31 august) comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Rezultatele celui mai important lant european de profil au depasit estimarile analistilor, scrie cotidianul francez Le Figaro.
Profitul net al grupului a crescut cu 35,6% de la 1,59 de miliarde de coroane suedeze (169,5 milioane de euro) in al treilea trimestru al 2004, la 2,16 miliarde SEK (230,4 milioane de euro).
Profitul net pe actiune a urcat astfel, de la 1,93 SEK (0,2 euro) la 2,61 SEK (0,27 de euro).
Rezultatul curent sau profitul companiei in urma investitiilor a crescut de la 2,45 miliarde SEK (261 de milioane de euro) la 3,32 miliarde SEK (354 de milioane de euro), conform unui studiu efectuat de SME Direkt. Cifra de afaceri a H&M a inregistrat la randul ei o crestere de 18,2%, majorandu-se de la 15,06 miliarde SEK (1,6 miliarde de euro) la 17,80 de miliarde SEK (1,89 miliarde de euro).
Conducerea H&M a subliniat ca "numai jumatate din cresterea inregistrata de companie s-a datorat scaderii preturilor. Cealalta jumatate a fost obtinuta prin imbunatatirea rentabilitatii logistice".
Reprezentatii grupului suedez au precizat ca activitatea H&M a fost afectata de conflictul intre Uniunea Europeana si China in privinta textilelor.
O parte din produsele companiei, ce purtau sigla "made in China" au fost blocate. Ei au spus ca aceste articole vestimentare sunt disponibile, in acest moment, in magazinele H&M.
"Conflictul ne va ingreuna activitatea si poate avea o influenta negativa asupra profitului brut din exploatare, pe termen scurt. Insa, pe termen lung, el nu va avea nici un efect asupra rezultatului grupului", precizeaza conducerea Hennes & Mauritz. @N