Avocatul lui Miron Cozma, Viorel Dumitrescu, a depus, ieri, la Curtea de Apel Bucuresti cererea prin care solicita contopirea pedepselor clientului sau si eliberarea conditionata. Initial, avocatul Avocatul lui Miron Cozma, Viorel Dumitrescu, a depus, ieri, la Curtea de Apel Bucuresti cererea prin care solicita contopirea pedepselor clientului sau si eliberarea conditionata. Initial, avocatul s-a prezentat la Judecatoria sectorului 5 insa i s-a explicat ca aceasta instanta nu este competenta sa solutioneze astfel de cereri. In cazul in care aceasta solicitare va fi respinsa, Miron Cozma va trebui sa execute cei 10 ani de inchisoare in urma condamnarii pentru subminarea puterii de stat in timpul mineriadei din 1999 de la Costesti. Fostul ,Luceafar al huilei" are insa toate sansele sa execute numai 2 ani si o luna de puscarie, prin contopirea pedepselor. Legea penala prevede ca, in situatia in care o persoana are doua condamnari pentru fapte similare, pedepsele se contopesc, fiind executata condamnarea mai mare. Astfel, in dosarul mineriadei din 1991 de la Stoenesti, Cozma a primit o pedeapsa de 18 ani de detentie din care a executat 7 ani si 11 luni, iar condamnarea a fost gratiata, ceea ce inseamna stergerea pedepsei. Daca se accepta contopirea, inseamna ca din cei 10 ani, la cat este condamnat Miron Cozma, se scad 7 ani si 11 luni, ramanand sa mai execute 2 ani si o luna. Pentru aceasta perioada, avocatul lui Cozma va solicita eliberarea conditionata. Fostul lider al minerilor este, astfel, la un pas sa iasa din puscarie in doar cateva luni, reprezentand perioada in care se va constitui o comisie care va analiza situatia lui. Legea privind executarea pedepselor prevede ca un condamnat care a executat doua treimi din pedeapsa poate fi eliberat conditionat. Viorel Dumitrescu spera ca, pana in sarbatorile de iarna, clientul sau sa respire din nou aerul libertatii. @N_