Cararuia ce duce la Dumnezeu, ingusta si povarnita, e plina cu barbati feluriti: albi, tuciurii, galbui, rosietici, inalti, pitici, grasi, slabi, tineri, batrani etc. Semintiile Globului se insiruisera, mute si vinovate, cu capetele plecate, si inaintau agale, ca o curgere lina de alge, spre Poarta Lui. Capeteniile tuturor neamurilor de muritori se sfatuisera, nopti de-a randul, sa mearga in audienta la El si sa ceara indurare. Pe Pamant lucrurile o luasera razna si se vietuia din resturi, aproape insuportabil. Marile si oceanele se umflau cum nimeni nu-si inchipuise vreodata, in valuri cat zgarie-norii, si maturau totul in cale. Cutremurele se succedau terifiant si mestecau, de-a valma, case, destine omenesti si suflari nevinovate de animale. Uragane si taifunuri se pravaleau din vazduh ca niste vrajitoare infricosatoare, cu parul valvoi, si-n rautatea lor dezlantuita spulberau orice crampei de viata. Ploile cadeau cu nemiluita, a paguba, dezgropand mortii din cimitire si purtandu-le cadavrele spre nicaieri, cu crucile in spate, ca pe ramasitele corabiilor ferfenitite de urgie. Ce mai, Moartea inrobise Planeta, dupa ce, Nenorocita!, isi trimisese in solie Teroarea si Spaima, ca sa-i anunte venirea.
La un moment dat, un sfant - sau ce-o fi fost el, ca oamenii scapasera din vedere ierarhiile divine in nebunia ce le orbise mintea si-i indepartase de rosturile incredintate - le facu semn sa se opreasca. Un murmur prelung inghiti la repezeala ordinul, dar linistea cobori dintr-o data. O liniste incordata si disperata, insa. Dumnezeu le aparu in fata, putin incruntat si obosit. Parea deranjat de delegatia asta pestrita si nemaiintalnita. Si chiar era. "Ce nevoi va mana la Mine, nerecunoscatorilor?", ii intampina iritat Parintele. "Doamne, Tatal nostru bun - se auzi din multime o voce - , nu mai putem sa traim pe Pamant de atatea rele si blesteme! Am venit la Tine s
