Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"La bloc", o realitate apasatoare

Publicat in Jurnalul, luni 3 octombrie 2005 ·

Sa nu uitam ca Romania va trebui sa adopte certificatul energetic, care nu va fi o simpla hartie, conform legislatiei europene, ci un punct important in stabilirea valorii locuintei. Si atunci, cand va fi scris negru pe alb ce pierderi mari de energie are cladirea respectiva, cum isi vor mai vinde proprietarii apartamentele nereabilitate? "La bloc" este serialul tarilor din Europa Centrala si de Est. Blocurile vechi, in stare de degradare sunt urmele unei epoci in care conta numai cantitatea, nu si calitatea. Acum, aceasta "cantitate" se intoarce impotriva noastra, pentru ca poate avea efecte si pe plan economic, dar si social. Din pacate, sunt roadele unei experiente nefericite a tarilor din fostul bloc comunist, pe care cu greu o inteleg politicienii din Vest. Vecinii nostri din Europa Centrala si de Est ne inteleg insa perfect si ne intind o mana pentru a ne face mai repede auziti.

Am participat de curand la intalnirea la nivel inalt a ministrilor responsabili cu locuirea din Grupul celor 4 de la Visegrad si a tarilor candidate, unde s-a discutat despre reabilitarea termica a ansamblurilor de locuinte multietajate. Problemele pe care le-au ridicat cei cinci ministri omologi din Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si Bulgaria sunt aceleasi pe care le avem si noi: blocuri degradate, lipsa finantarii si lipsa de implicare a reprezentantilor proprietarilor. Cele patru tari din Grupul de la Visegrad, aderate de curand la Uniunea Europeana trebuie sa se incadreze si intr-un termen foarte strict: de la 1 ianuarie 2006 ar trebui sa aplice normele europene in vigoare, inclusiv cele privind performanta energetica a cladirilor si introducerea certificatului energetic obligatoriu. La unison, au cerut o perioada de gratie de trei ani, pentru a se pregati. Si, alaturi de ei, am semnat si noi declaratia comuna prin care solicitam sprijin financiar de la institutii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 36 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 36 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 25 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°