- Cultural - nr. 195 / 4 Octombrie, 2005 Asezati peste problemele vietii, ajungem uneori cu totii la concluzia Eclesiastului: "Ceea ce este a mai fost, ceea ce s-a petrecut se va mai petrece si nimic nu-i proaspat sub soare"(1,9). La o prima analiza, aceasta concluzie poate avea o nuanta pesimista. Privita din perspec tiva unui exercitiu de repetitie, in ideea dobandirii unei anume calitati a vietii, aceasta poate fi privita ca fiind una chiar optimista. Sta in putinta noastra sa innobilam viata prin exercitiul repetitiei cu propriile resurse si calitati, intr-atat incat sa scoatem din banal si din inertie cursul acesteia. De aceea, ne cheama uneori inapoi ziua de ieri, de alaltaieri, o zi anume dintr-un an trecut, care ne solicita sa trebaluim prin gospodariile generatiilor trecute, ca intr-un laborator al solutiilor vechi la probleme noi. Lumea copilariei parintilor, pura, preacurata, visatoare si implicata in toate aspectele vietii de familie prin bunici, ne solicita atentia. Se doreste reverberata - din starea periferica in care a ajuns, neglijata si inundata de artificii si kitsch-uri _ in prezentul nostru continuu: sa ai cerul tau de vise, de invesnicire si pamantul tau de strat, ce te poate altoi in vrednicii ale recuperarii din perisabil in nepieritor. Acum si mereu va trebui sa meditam la realitati ce slujesc viata si numai viata, fara sa ne amagim cu artificii. Acestea din urma ne aluneca inspre pierderea identitatii, insingurarii si izolarii de toate nuantele, inspre desprinderi de comuniunea lucrurilor bune, care ne apartin, care sunt ale noastre si care sunt bune. Sta in putinta noastra sa le facem si mai bune, pentru noi, pentru toti ceilalti oameni si pentru totdeauna. Asezam acest gand ca pe o jalba a sufletului (ajuns intr-o contemporaneitate panicata, orientata intr-o directie a consumului si marketingului, al carei scop este exploatarea cl