Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Putin fata in fata cu Tony Blair

Publicat in HotNews, miercuri 5 octombrie 2005 ·

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a intalnit ieri la Londra, cu premierul britanic, Tony Blair, in cadrul negocierilor dintre Uniunea Europeana si Federatia Rusa.

Cei doi lideri (Marea Britanie este presedinta in exercitiu a UE) au discutat intregul spectru al relatiilor bilaterale, cu mentiunea ca accentul a cazut pe relatiile economice, pe problemele energetice si pe cooperarea anti-terorista. Printre subiectele propuse de Blair s-a aflat si incalzirea globala, subiect la moda in UE.

Putin a ajuns ieri in jurul orei locale 11:00 la Lancaster House, un complex de conferinte administrat de guvernul britanic, locul de desfasurare al summitului Rusia-UE. El a fost intampinat de Blair, de Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene si de Javier Solana, Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa al UE.

O sursa din Ministerul britanic de Externe a declarat pentru o agentie de stiri rusa ca principalul scop al summitului este realizarea unui nou tip de relatii intre Rusia si UE. Unul dintre cele mai fierbinti subiecte, acceptat cu greu de oficialii rusi, a fost situatia din Caucazul de Nord.

"La fiecare intalnire UE-Rusia, oficialii occidentali s-au oferit sa medieze in conflictul cecen, ceea ce este absolut inacceptabil pentru noi", a declarat o sursa din MAE rus pentru Ria Novosti.

In ceea ce priveste situatia din Cecenia, Moscova nu accepta decat discutii legate de ajutorul umanitar oferit populatiei de catre europeni si de asistenta in vederea reconstructiei zonei distruse de razboi. Oficialii rusi au ridicat la randul lor problema minoritatii ruse din statele baltice, sperand in medierea oficialilor europeni.

Moscova se afla intr-un adevarat impas diplomatic in relatia cu statele baltice. Acestea au introdus recent noi reglementari care, in opinia rusilor, complica traficul de pasage

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 43 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 23 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 55 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°