Stimate domnule Ioan Stoiciu,

In interviul acordat domnului Ovidiu Simonca in Observator cultural din 15-21 septembrie, afirmati: „Autorul e personajul principal si el scrie un text literar. N-am auzit pe nimeni sa condamne un scriitor pentru opiniile sale dintr-un jurnal… Paul Goma n-are tabuuri, are opinii intransigente, de aceea ar trebui admirat“.

Domnule Stoiciu, eu – spre deosebire – nu posed – si nu regret ca nu posed – opinii intransigente; eu, din fericire pentru mine si prieteni, nu obisnuiesc sa aord note oamenilor ca la scoala, de exemplu lui Soljenitin comparindu-l cu Goma, lui Manolescu pentru „deservire de imagine“ etc. etc. Eu nu ma voi referi nici la ceea ce a scris Paul Goma, ci numai si numai la aceste afirmatii ale dumneavoastra care m-au uluit to say the least.

Mi se pare cel putin ciudat pentru un locuitor al acestei planete in acest timp ca nu a auzit pe nimeni sa condamne un orecare jurnal aparut in 1924 – cred – si denumit Mein Kampf. Ce era de fapt aceasta carte decit exprimarea opiniilor autorului in forma de jurnal autobiografic?

Daca e sa judecam dupa imaginatia acelui autor – furtuna sentimentelor sale, puterea metaforelor, elocventa si capacitatea de a stirni emotii unei oarecare categorii de mase de oameni – putem poate clasifica si acest jurnal vindut in milioane de exemplare ca pe o „productie literara“, in ciuda unei evidente lipse de bagaj intelectual al autorului. Un adevarat „adevar al minciunilor“ cum spunea Llosa despre literatura.

Singurul lucru care nu poate fi luat autorului acelui jurnal celebru din 1924 este faptul ca dinsul poseda ca nimeni altul opinii inransigente de tot. „N-am auzit pe nimeni sa condamne un scriitor pentru opiniile sale dintr-un jurnal“, afirmati dumneavoastra.

Personal cred ca si drumul spre iad e pavat nu cu bune intentii, ci cu pareri intransi