Comparatia se face tot timpul: Vietnam – Irak. Intr-un fel, valabila. Razboiul din Vietnam n-a fost pierdut in Vietnam, ci in America. In ochii publicului. Presiunea publica a impus retragerea. Razboiul din Irak poate fi pierdut la fel – doar in America, in ochii publicului. Fiind o tara libera, la publicul american ajunge ce hotaraste presa libera. Problema de optica, asadar. Presa, in cea mai mare parte, n-a crezut si nu crede ca perpetuarea tiraniei e o amenintare pentru democratie. Considera abuzive, daca nu criminale de-a dreptul, masurile menite sa opreasca extinderea tiraniei. Cu care nu se poate negocia, se poate doar lupta. Comunismul, ieri. Extremismul islamic, azi.
Michael Yon e corespondent de razboi in Irak. Am aflat de el intimplator, pe Internet: cineva, pe un forum, il compara cu un legendar ziarist american, Ernie Pyle. In al Doilea Razboi Mondial, Pyle a revolutionat reportajul de front, descriind razboiul din perspectiva soldatilor care luptau. Si mureau. A primit Premiul Pulitzer. A fortat Congresul sa mareasca soldele infanteristilor. A murit impuscat in ’45, linga Okinawa.
Michael Yon? Depesele si fotografiile nu i le publica nimeni. Le publica singur, pe net. Pentru alte ziare sau televiziuni, realitatea pe care o descrie nu exista. Daca ar exista, am sti de la televiziuni si din ziare – nu? Yon sustine ca razboiul din Irak nu e pierdut. Ca merge intr-adevar prost – dar pentru teroristi. Ca organismele de presa nu sint interesate si de lucruri bune. In plus, soldatii americani n-ar fi nici in deruta, nici demoralizati, nici brute asasine. Pardon? De unde vine cu asemenea „scorneli“?
Michael Yon a facut parte din comandourile armatei americane. Apoi a trait din scris. Si-a scos, pe banii lui, si un roman autobiografic. A plecat in Irak tot pe banii lui: i-a cheltuit in sase luni. Atunci a rugat cititorii de pe I
