- Social - nr. 198 / 7 Octombrie, 2005 Viata omului intr-o societate in demnitate si fara violenta este situatia ideala spre care tindem in civilizatie. Familia, colegii, prietenii constituie mediul de convietuire al individului, care este fiinta sociala si nu poate trai izolat, ci doar in acest mediu caracterizat prin relationare si dialog. Acest dialog a devenit o necesitate a omului modern, pentru ca nu se poate trai fara sa intelegi intentiile interlocutorului. In momentul judecatii, victima, pentru care s-a creat procesul penal, beneficiaza de solidaritatea grupului ei social si de cea a societatii. Practic, societatea care a facut victima sa sufere, tot ea o ajuta sa pedepseasca pe cel care se face vinovat de crearea conflictului social respectiv. Chiar daca infractorul este figura centrala a procesului, victima trebuie sa aiba un rol judiciar egal cu al inculpatului. Ideal ar fi ca, intr-o societate libera, echilibrata, armonioasa, sa nu existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind deplin asigurat ca niciodata si nicaieri nu-l pandeste vreo primejdie, indiferent de statutul sau social, profesional, economic, pe linia varstei, sexual etc. Din nefericire, insa, societatea umana se confrunta cu fenomenul infractional care, cel putin in ultimul timp, manifesta o tendinta de crestere. Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre indivizi, dar, mai ales, de catre cei care prezinta un mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimala (copii, femei, persoane in varsta sau cu handicap). Uneori, instinctiv sau deliberat, unele persoane isi iau masuri de prevenire pentru a evita orice risc de victimizare (asigurarea intrarilor locuintelor, evitarea locurilor periculoase, a companiilor dubioase, evitarea reclam