(Discurs nerostit in Parlament)

Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"(Nichifor Crainic)

In activitatea parlamentara, atat de discutata in ultima perioada, motiunea apare ca un act prin care se urmareste sa se exprime o pozitie fata de o anumita problema de politica interna sau externa.

In aparenta nimic mai simplu. Un grup de parlamentari, reprezentand una sau mai multe orientari politice convergente in acel punct, redacteaza o motiune in care contabilizeaza greselile guvernarii intr-un anumit domeniu si solicita masuri concrete de indreptare a lor. Motiunea se dezbate, Guvernul isi exprima punctul de vedere, se aduc argumente pentru sau impotriva ei si apoi se supune la vot. Si toata lumea se intreaba "a trecut motiunea?", adica a fost votata de majoritatea parlamentarilor? Nu, de cele mai multe ori motiunea nu "trece". Si atunci este considerata inutila si ignorata. Mai mult decat atat, corul discreditarii motiunilor invoca "inutilitate", "pierdere de timp", "populism ieftin".

De fapt se incearca golirea de continut a motiunii, transformarea ei intr-un act formal, simplu "exercitiu democratic" al jocului politic parlamentar. Din fericire, lucrurile nu stau asa. Simplul fapt al depunerii motiunii demonstreaza existenta unei probleme in viata economica si sociala a tarii. Depinde de autorii motiunii ca problema sa fie reala si actuala, asa cum depinde tot de ei ca sa dovedeasca faptul ca exista mijloace de solutionare concrete care sunt ignorate.

Se scoate astfel la lumina si se pune in discutie, nu numai a Parlamentului, ceea ce ar trebui si este posibil sa se faca de catre guvernare, dar nu se face din nepasare, incapacitate sau chiar rea-vointa. Dezbaterile, departe de a fi un act formal al "exercitiului democratic", demonstreaza ca problema exista, ca modalitatile de rezolvare a ei sunt multiple.

Sa revenim in actualitate.