BUCATARIA DE ALTADATA Ciuperca... un dar gustos al pamantului. O intalnim pretutindeni. Ea este martorul tacut al plimbarilor noastre prin paduri, pe carari de munte, prin poienite, pe pajisti. Intotdeauna suntem atrasi de fascinatia acestor "misterioase palarii" ale Domnului. Forma, culoarea, mirosul, locul unde le aflam ne starnesc simturile. Dar de la admiratie si placere pana la teama, oroare si dispret nu-i drum lung. Unii, literati, au comparat-o cu "sabia lui Damocles", altii, precum imparatul Nero, considerau ciupercile "mancarea zeilor".
De-a lungul istoriei, "de la vladica la opinca", din eroare sau din vrere, ciuperca a facut multe victime. La Roma, de exemplu, unde era o adevarata moda a acestei variante a crimei politice, Agrippina si-a omorat sotul, imparatul Claudius, cu o mancare de ciuperci. Beneficiarul samovolniciei era fiul sau, sceleratul Nero. Peste vremuri, tot la Roma, in anul 1534, Papa Clement al VII-lea a fost otravit tot cu delicatul fruct al pamantului. Era pedepsit astfel pentru ca interzisese culegatorilor sa mai stranga ciuperci din padurile care-i inconjurau castelul.
Dar sa revenim si la pareri faste. In China ciuperca era considerata un simbol, zeu al longevitatii. Aceasta datorita constatarii ca, dupa uscare, ele se pastreaza multa vreme.
"Candidatii la nemurire" le consumau cu scortisoara, aur sau jad. Alte texte vechi chinezesti considerau ciupercile si ca un "filtru de dragoste". Pentru unii ganditori, datorita palariei sale in forma de dom, ciuperca reprezenta o imagine a Cerului primordial.
Si in Europa ciuperca era obiect de disertatii. Hippocrat a scris un tratat despre ciuperci in anul 400 i.e.n. Teofrast le impartea in trei categorii: ciuperci, trufe (acest rod subteran, fara radacina si cotor, inimaginabil de gustos este si astazi, cel mai rar si scump sortiment) si zbarciogi (ciuperca inalta, cu "
