Nu bugetele in 2005 si 2006 provoaca temeri privind asigurarea stabilitatii economiei, deficitele lor fiind relativ mici. "Socul bugetar" al aderarii este problema, si aici trebuie urmarite doua piste:
a) gradul de ameliorare a colectarii si extinderea bazei de impozitare;
b) eficacitatea masurilor BNR in potolirea cresterii creditului intern. In functie de aceste variabile vom afla cum se va configura politica fiscala in 2007.
In ceea ce priveste bugetul public in 2006, acesta trebuie judecat prin prisma structurii sale (resurse si utilizari) si in contextul politicii economice de ansamblu. Aceasta impune bugetului doua constrangeri majore. Prima: nevoia de a asigura echilibrul economiei, pe fondul cresterii ei ca tendinta de durata.
Astfel, avand in vedere deficitele externe in 2005 (cu deficitul de cont curent estimat la circa 9% din PIB, cauzat in proportie de 90% de sectorul neguvernamental) ca si tinta de inflatie (5%), in 2006 este prudent a se stabili o tinta de deficit bugetar in acel an nu mai mare decat cea din acest an. Daca BNR reuseste in domolirea creditului in valuta, se creeaza spatiu de manevra bugetului.
Dar si asa, trebuie considerat socul bugetar al aderarii, care cere si el prudenta. A doua constrangere rezulta din exigentele aderarii si priveste mai ales latura de cheltuieli a bugetului, prin stabilirea de prioritati.
Din punct de vedere macroeconomic, o tinta de – 0,5% deficit bugetar in 2006 ar raspunde setului de constrangeri mentionat. Cifra nu inseamna, automat, o executie bugetara mai stransa decat in 2005, admitand ca in acest an deficitul va fi intre 0,7% si 1% din PIB (sunt cheltuieli ce se fac in ultima parte a anului).
Afirm aceasta, intrucat ameliorarea colectarii si extinderea bazei de impozitare este posibil sa mareasca veniturile fiscale ale bugetului cu 0,3%-0
