Deseori am fost pus în situaţia de a asculta filipicele vreunui atoateştiutor îndreptate împotriva evreilor, vinovaţi, în opinia sa, de toate nenorocirile care s-au abătut, de două milenii încoace, şi vor continua să se abată asupra umanităţii. Pînă şi despre barbarele atentate la World Trade Center New York, din 11 septembrie 2001, se găsiseră unii care să spună că sunt opera Mossad-ului, făcută cu scopul de a declanşa o ripostă energică a Statelor Unite împotriva lumii arabe. În sens contrar, am întîlnit şi oameni care vedeau în evrei o sumă a tuturor virtuţilor imaginabile. Orice soluţie inteligentă venită din partea cuiva, indiferent cine ar fi fost acela, mai ales dacă avea vreo legătură cu lumea afacerilor, era comentată cu acelaşi aer suficient: ,o fi el irlandez (sau ce-o fi fost), dar sigur are şi ceva sînge evreiesc în vene", sau, variantă, în cazul în care genealogia respectivului nu lăsa loc de interpretări, ,...dar trebuie să fi avut şi vreun cap de evreu prin preajmă". Eu însumi am cunoscut evrei de toate felurile: inteligenţi, spirituali, sclipitori, plini de umor, generoşi, zgîrciţi, oportunişti, resentimentari, deschişi spre dialog, chiar şi în chestiuni foarte delicate, sau incapabili să treacă dincolo de anumite şabloane de gîndire ori de barajele mentale pe care şi le autoimpuseseră. Cum relaţiile mele sînt cu oameni, nu cu etnii, pot spune că între evrei, ca şi între români, am prieteni la care ţin enorm (nu-i mai nominalizez, se ştiu ei bine), cunoştinţe pe care le respect şi le preţuiesc, oameni faţă cu care am raporturi decente, de respect reciproc, dar ştiu şi destui care mă detestă sau chiar mă consideră antisemit.

Prin ce se deosebeşte spiritualitatea iudaică de cea creştină? Care sînt elementele de bază ale unei posibile viziuni evreieşti asupra lumii (contemporane)? Cum răspunde Tora, vechea învăţătură ebraică, pr