Mureşenii vor putea urmãri pe viu finalul Campionatului Naţional de Motociclism Vitezã. Etapa finalã se va desfãşura duminicã pe aeroportul de la Vidrasãu. Una dintre curse îl va avea pe reprezentantul gazdelor, Gagyi Péter, în postura de principal pretendent la titlul de campion al clasei vedetã a concursului, Super Moto.
Campionatul se încheie la Târgu Mureş, odatã cu etapa de la sfârşitul acestei sãptãmâni, a şasea, ultima a sezonului. Pe aeroportul de la Vidrasãu au mai avut loc douã etape de-a lungul acestui an, programarea curselor fiind rãsturnatã de mai multe ori, din varii motive. Astfel, dupã Arad (7 mai) şi Caransebeş (5 iunie) a venit rândul Târgu Mureşului sã organizeze etapa a treia a campionatului (în data de 26 iunie), pentru ca apoi, din cauza retragerii oraşului Suceava, aeroportul Vidrasãu sã fie din nou gazda concursului, în 10 iulie. A urmat apoi Craiova (21 august). Aceastã ultimã cursã era programatã sã aibã loc la Bucureşti, însã din cauza accidentãrii lui Octavian Vrãjitoru, onorurile de gazde au fost preluate din nou de târgumureşeni.
Aşadar, Federaţia Românã de Motociclism, în colaborare cu Direcţia pentru Sport a judeţului Mureş şi CS Auto Moto Iseco Tg. Mureş organizeazã etapa finalã a Campionatului Naţional de Motociclism Vitezã, în data de 23 octombrie, pe aeroportul de la Vidrasãu. La ora 10 este programat antrenamentul oficial, iar la ora 13 se va da startul în prima cursã. (D.T.)
Mureşenii vor putea urmãri pe viu finalul Campionatului Naţional de Motociclism Vitezã. Etapa finalã se va desfãşura duminicã pe aeroportul de la Vidrasãu. Una dintre curse îl va avea pe reprezentantul gazdelor, Gagyi Péter, în postura de principal pretendent la titlul de campion al clasei vedetã a concursului, Super Moto.
Campionatul se încheie la Târgu Mureş, odatã cu etapa de la sfârşitul acestei sãptãmâni, a şasea, ultima a se