Romania chiar are nevoie de aceasta politica de "eficientizare" a administratiei printr-o neocentralizare excesiva, daunatoare si creatoare de coruptie? In ultimul timp, fortele politice aflate la guvernare incearca, sub lozinca "eficienta mai mare prin restructurare", sa reconstituie anumiti poli de putere financiara si sectoriala. Prin comasarea diverselor fonduri existente, devenim martorii unei noi filozofii a centralismului. Evident, o tendinta radical opusa tuturor eforturilor depuse de societatea romaneasca, dupa 1989, de descentralizare a administratiei si de democratizare a structurilor politice.
Un prim exemplu este intentia de a infiinta Compania pentru Dezvoltarea Infrastructurii (CDI), o initiativa a societatii civile, dar impartasita pe deplin de premierul Tariceanu. Propunerea mentioneaza crearea unui megasistem care poate facilita diverse forme de "coruptie", prin punerea intr-un singur cos a tuturor resurselor financiare locale obtinute din privatizare si a finantarilor de la Uniunea Europeana (UE). Scopul declarat este unul legitim: accelerarea punerii in practica a proiectelor europene legate de infrastructura.
Este stiut faptul ca administratia romaneasca, nemotivata financiar si prost instruita, nu a reusit, pana in prezent, sa valorifice la maximum fondurile de preaderare venite de la UE.
Aceste deficiente de sistem nu justifica infiintarea unor structuri megalomanice, capabile sa anihileze rolul institutiilor actuale. De ce vrem sa cream noi structuri pentru a mari performantele, cand exista masuri concrete, imediate - alocarea unor fonduri suplimentare pentru instruirea si motivarea functionarilor publici - care ajuta administratia publica centrala si locala sa dezvolte proiecte comunitare.
Probabil ca actuala Putere doreste strangerea in mainile unui grup restrans de oameni a unor sume de ordinul miliardelo