In ciuda faptului ca sunt anchetate de politisti si procurori, persoanele aflate la conducerea Delphin International isi vad nestingherite de treaba pagubindu-i cu mii de euro pe romanii care cred in "calea succesului". Batand tara in lung si-n lat, dupa ce au racolat tot ce se putea din Ardeal si Moldova, "capii" Delphinului au ajuns in Arges si chiar pe Litoral, existand informatii ca ar fi trecut Prutul pentru a-si gasi noi adepti in Chisinau.
Satui sa tot astepte ca institutiile abilitate ale statului sa stopeze o data acest joc, cativa cititori ne-au trimis e-mail-uri prin care ne cer ajutorul. Oamenii se plang ca, folosind aceleasi metode de indobitocire descrise deja de presa, organizatorii Delphinului isi continua nestingheriti activitatea.
"Va rugam sa transmiteti un semnal de alarma prin intermediul ziarului dvs., pana aceasta escrocherie nu face victime si in Pitesti, la fel ca si in Ardeal, unde se pare ca au fost cateva mii de pagubiti", se arata intr-unul dintre mail-uri.
Asa cum am mai scris, avand in vedere ca paguba estimata de anchetatorii timisoreni, cei care au strans probe din Moldova si Ardeal, era la inceputul lunii iulie de peste un milion de euro, existand indicii de spalare de bani si evaziune fiscala, dosarul a fost trimis Directiei de Investigare a Crimei Organizate si Terorismului din cadrul Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere ca prejudiciul creat prin acest joc piramidal depaseste un milion de euro.
La timpul respectiv, seful DIICOT Timisoara, procurorul Mircea Andres, ne-a declarat ca dosarul "Delphinul", in care sunt cercetate sase persoane din structura centrala a acestui joc piramidal a plecat catre Ministerul Public, in luna mai, sub numarul 4/D/P/2005.
Ancheta in acest caz a fost demarata la mai toate inspectoratele judetene din Mo