De ieri, avem Raportul. Tara o aveam, mai demult. Din pacate, asta inseamna ca raminem cu doua probleme. Raportul de monitorizare comprehensiva al Comisiei Europene e o dezamagire. Doar lipsa unui diriginte, mai aspru si mai dedicat cauzei noastre, face din acest document stufos si ambiguu, un reper.
Romania masurata de cele 100 de pagini ale Raportului arata exact asa cum o stim: un stat corupt, condus de o oligarhie atotputernica, populat de o societate urbana aservita si de o lume rurala complet uitata. Din pacate, Raportul Comisiei nu foloseste aceasta definitie corecta pentru a forta schimbari de structura.
Insa Comisia va avea, mereu, scuza ca nu isi poate propune sa guverneze acolo unde romanii nu vor. Cu toate acestea, Raportul confirma problema fundamentala: coruptia. In plus, chiar daca doar indirect, Raportul descrie, mai exact decit orice alt document, mecanismele de inactiune activa pe care institutiile statului le-au inventat si le-au pus in miscare pentru a simula tratamentul.
Sa decupam palmaresul Guvernului Tariceanu, asa cum apare el in Raport. Imediat dupa instalare, Guvernul a deschis lupta impotriva coruptiei, printr-un „audit", un soi de evaluare a hirtoagelor demagogice lasate in urma de guvernul anterior. Apoi, a fabricat propria baterie de hirtoage pe care le-a botezat „Strategia Anticoruptie 2005-2007".
In aprilie, Guvernul a mai facut un pas pe hirtie, infiintind „Comitetul Inter-Ministerial" de monitorizare a implementarii noii Strategii. In sfirsit, dupa o scurta pauza de suflecare a minecilor, Guvernul a elaborat Planuri de actiune sectoriala pentru aplicarea strategiei, in Vami si la Garda Financiara.
Asadar, in doar citeva luni, Guvernul Romaniei, constient de ingrijorarea Comisiei Europene fata de coruptia de stat, a raspuns marind spectaculos productia de organisme, rapoarte
