Nu stiu ce audienta are postul de televiziune Senso, dar mi-ar fi placut ca multa lume sa urmareasca filmul Copilaria lui Ivan, o pelicula de acum mai bine de patruzeci de ani, in regia lui Andrei Tarkovski. Este primul film de lungmetraj al marelui regizor ruso-european, din pacate putin „atacat“ la noi, fata de alte pelicule cu nume sonore precum Calauza sau Nostalgia – asta cind nu se face confuzia cu volumul cel mai bun al lui Mircea Cartarescu. (Poate intr-o buna zi sa produca cineva o analiza extrem de atenta la ce-i apartine cu adevarat lui M.C., si ce este preluat de la altii, de la teme si subiecte, pina la modalitati epice si structuri stilistice.
Dar oare real-postmodernism-ul nu este tocmai asa ceva?).
Un film de o puritate extraordinara si de un dramatism bine strunit in chingile rigorii artistice. Tarkovski – nu pricep de ce toate numele rusesti sint grafiate, mai nou, pe la noi, cu y-uri si h-uri, de parca ar fi preluate din franceza sau engleza; dar oare nu se procedeaza chiar asa? – se dovedeste un maestru inca de la debut. Si va confirma cu fiecare pelicula, cautind mereu sa vina cu ceva nou, precum Picasso, care declara ca atunci cind ii iese bine ceva se apuca de altceva. Cariera lui Tarkovski este o lunga cautare a lui alt-ceva, ceva ce se poate numi Marea Arta. De a trai si muri raportat la lumea din jur si la tine insuti. O mare bucurie e acest film proiectat la Bucuresti, in timp ce la Ploiesti moare, in mod dramatic, poetul Ion Stratan.
Scenariu, tragic, de film rusesc, disparitia din viata a unui mare poet – care doua zile a tinut capul de afis al televiziunilor –, nu poate decit sa ne intristeze. Cine ne poate spune cu adevarat CE a fost in sufletul si mintea poetului atunci cind a ales aceasta forma de „sfirsit de partida“? Sigur ca si boala prelungita, sigur ca si despartirea de o sotie iubita, sigur ca s