Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce este ilegala revocarea rectorului Vasile Burlui

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 27 octombrie 2005 ·

•Pentru revocarea din functie a rectorului Vasile Burlui, gasca pensionarilor de la UMF a facut apel la o Carta universitara care nu este valabila •De asemenea, chiar si in aceasta Carta este mentionat ca rectorul ar putea fi schimbat cu votul a doua treimi dintre membrii eligibili ai Senatului •Cum Senatul universitar are 57 de membri, doua treimi reprezinta 38 de membri care ar fi trebuit sa voteze revocarea din functie •Ori, asa-zisa debarcare a rectorului Burlui s-a facut cu votul a doar 31 de membri ai Senatului, deci actiunea este nula

Actiunea heirupista a gastii de pensionabili de la UMF condusi de fostul rector Carol Stanciu este una care contravine total legilor in vigoare. Pe de o parte, pentru aceasta actiune s-a invocat o Carta universitara care nu este valabila si care, culmea, la randul ei contrazice actiunea "dizidentilor". Astfel, Carta universitara care a fost invocata pentru revocarea rectorului Vasile Burlui contine foarte multe inadvertente si greseli mai mult decat grosolane. Desi Carta universitara a fost aprobata de catre Senatul universitatii in sedinta din 3 martie 1998, anexele ei face referire la documente si acte legislative din anii 2000, 2001, 2003, 2004. Pana in prezent, conform datelor si documentelor detinute de catre noi, nu a existat o Carta universitara a UMF aprobata de catre Senatul universitatii, decat cea mentionata anterior. Este legala aceasta Carta universitara invocata de gasca pensionarilor? Bineinteles ca nu.

Repere ale ilegalitatii

Cu toate acestea, daca ar fi citit cu atentie actul pe care il invoca atat de violent, gasca lui Stanciu ar fi constatat ca la articolul 18, capitolul IV, alin. 3, este specificat faptul ca Senatul "POATE hotari revocarea membrilor organismelor de conducere cu votul a cel putin doua treimi dintre membrii sai". Pe de alta parte, conform punctului 1

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Cinci copii au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci din pădure. Avertismentul autorităților pentru populație

Ziare.com acum 40 minute
Cinci copii din Botoșani au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci culese din pădure. Starea lor este stabilă, însă medicii avertizează cu privire la consumul de ciuperci, întrucât nu toate speciile otrăvitoare pot fi detectate la momentul culeg

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum o ora
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 13 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 13 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

26°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°