Ministrul Apararii Nationale a pus ceasul sa sune.

E ceasul din urma al armatei obligatorii, care urmeaza sa fie desfiintata in curand. Si-asa, de ceva timp, nu se mai faceau incorporari la armele de baza si s-a vorbit intens despre necesitatea unei armate de profesionisti. Armata s-a imputinat tot mai mult din pricina restrictiilor bugetare, dar si pentru ca noul model de organizare o cere.

Alaturi de Biserica, Armata are cote bune de popularitate, mai degraba fara sa faca nimic, exceptand accidentele armate, dezertarile si sinuciderile. Votantii sunt, in mare parte, oameni trecuti de prima tinerete, crescuti in frica si necesitatea autoritatii. Poate ca armata se mai bucura si de prestigiul mostenit de pe timpul cand era o componenta a puterii represive, actor principal pe scena publica. Poate, zic altii, parea sa organizeze vietile dupa canoane bazate pe disciplina, subordonare si umilinta, dar si pe puterea armei, intr-o lume in care orice forma de libertate era vanata si reprimata. Barbatii concepeau armata obligatorie drept o modalitate de a-i cali suplimentar pe tinerii care, altminteri, porneau in viata doar cu educatia din scoala. Armata era scoala vietii unde statul te forma sa devii un cetatean model. Te forma sau te deforma.

Din aceste premise lipsesc ingrediente importante. Dupa ce fostii ofiteri de cariera au infundat lagarele comuniste, Armata a fost condusa de politruci scoliti la Academii sovietice, care nu aveau mai nimic in comun cu interesele nationale. Reprezentau si aparau grupul de interese concentrat in jurul carmaciului. Multi ofiteri erau si cadre de nadejde ale Securitatii. In anii din urma ai comunismului, armata substituia taranii pe ogoare, indepartandu-i de roadele muncii si asigurand paza agriculturii, obiectivul numarul unu al unei tari infometate de o industrializare grabita si facuta fara cap. Pe atunci, armata