Filmele cu si despre boxeri au capatat, inevitabil, manierisme. Fara nici o exceptie, eroul principal porneste de jos, are cateva succese facile, dupa care se pregateste pentru o mare confruntare.
Regizorii insista pe antrenamentele asidue dinaintea meciului decisiv, de multe ori neconventionale, pentru ca viitorul campion nu-si permite sa inchirieze o sala, sub indrumarea unui antrenor batran si musai ratat, care isi pune in elevul sau toate sperantele. De mare efect sunt loviturile la para, care devin tot mai precise cu fiecare zi ce trece.
In fine, soseste momentul confruntarii si, chiar daca e cotat cu sansa a doua, sau tocmai de aceea, eroul nostru e favoritul publicului. Meciul incepe in nota de dominare a celuilalt, care ii cara amaratului nostru pumni in cap cu nemiluita, il umple de sange si il aduce in pragul knock-out-ului.
Cu ultimele puteri insa, personajul nostru se ridica de la podea, isi rememoreaza viata in cateva clipe, sau momentele decisive, inclusiv cele care il motiveaza in lupta, si il cafteste decisiv pe adversar, in uralele multimii. Un ultim ingredient, obligatoriu, al retetei: sotia care asteapta deznodamantul cu sufletul la gura, terorizata de gandul ca iubitul ei ar putea pati ceva.
In secventele premergatoare me-ciului, are loc inevitabil o discutie aprinsa intre boxer si sotie, in finalul careia el ii promite solemn ca aceasta e ultima lupta.
„Cinderella Man" nu face exceptie de la acest sablon. Ba chiar scenaristul a apasat cam tare acceleratia si l-a facut pe eroul principal muritor de foame, obligandu-l sa cerseasca pentru a supravietui. Morala care se impune este aceea ca oricui i se ofera o a doua sansa, totul e sa stie sa profite de ea.
Asta in teorie, pentru ca Jim Bradock a avut pur si simplu noroc si a gasit resurse sa se transforme din carne de tun in macel
